Am absolvit primul an de grădiniță, cu multe bune si unele rele. Mulțumesc copiilor care m-au ajutat, m-au înțeles și m-au sprijinit, mulțumesc doamnelor educatoare și doamnei directoare că au înțeles cu ce mă confrunt și mă sprijină să mă integrez la grădiniță; sunt un copil norocos că am patru zâne care cu rândul, zilnic, îmi sunt shadow și mă ajută să fac față.

Cum lui Rares ii plac foarte mult trenurile, fetele au venit cu ideea de a merge undeva cu el cu trenul. Si au reusit sa ne convinga sa ii lasam sa plece de sambata pana duminica, fara noi, la Lipova, acasa la una din ele (multumim Marcela, tie si parintilor tai, pentru ospitalitate). Aceasta “excursie” a fost un prilej excelent de generalizare si o experienta foarte placuta pentru Rares.
Multumim, Marcela, Oti, Alexandra si Iulia, pentru ca in curand se implinesc doi ani de cand sunteti alaturi de noi, pentru implicarea de care a-ti dat dovada in toata aceasta perioada si pentru ca credeti la fel de tare ca noi in recuperarea lui Rares si munciti zi de zi pentru aceasta.

Anul acesta este pentru prima data cand Rares chiar a ajutat la ornarea bradului de Craciun. A pus globulete in brad cu foarte multa atentie si foarte mandru de ceea ce facea, si s-a bucurat alaturi de noi de moment. O schimbare foarte mare fata de anii trecuti, cand pandea orice moment de neatentie din partea noastra ca sa goleasca bradul de podoabe sau sa il rastoarne.
Momentul cu cadoul gasit sub brad in dimineata de 25 decembrie l-am ratat, eram prea somnorosi cu totii si nu am reusit sa dam drumul la camera, dar bucuria de a gasi un cadou la poalele bradului a fost foarte mare, dupa ce in seara de dinainte ne-a ascultat mereu cu atentie cand i-am povestit cum o sa vina mosul si o sa ii lase un cadou pentru el sub brad peste noapte.

Candva in primavara am primit o invitatie pe mail (de la cineva care vizionase filmele de inceput cu terapia lui rares postate pe Youtube) intr-o tabara pentru copii autisti si familiile lor. Am decis sa mergem impreuna cu zanele lui Rares, cu trei dintre ele. Cu cateva zile inainte am aflat ca ne vom intalni acolo si cu Stefania, de fapt cu intreaga familie Ghinea.
A fost o saptama plina, am avut timp si de relaxare (am facut sport, drumetii, etc), dar am si invatat unii de la altii multe lucruri. Am fost impresionati de cazurile pe care le-am vazut acolo (noi si familia Ghinea eram singurii care faceam o terapie structurata si sustinuta). Am incercat sa-i mobilizam pe cei care inca nu au avut informatia si motivarea sa se apuce de treaba, le-am vorbit si am incercat sa le transmitem tot ce stim noi despre ABA si PECS.
Am aflat si noi lucruri noi (au fost invitati si persoane care lucrau in Anglia cu adulti cu autism). Organizarea a fost impecabila, au fost organizate diverse activitati, dar le-a fost lasat parintilor si timp de relaxare; la toate astea a contribuit un grup de aproximativ 20 de tineri voluntari, care au gatit pentru noi, ne-au cantat, au stat cu copii si s-au jucat frumos si cu multa rabdare cu ei, ne-au urcat pe munte, ne-au dus in drumetii, ne-au facut foc de tabara si in fiecare seara au organizat cate un spectacol cu specific (elvetian, canadian, romanesc, din tara galilor, etc., in functie de unde au fost unii dintre invitati).
Surpriza mare a fost atunci cand am aflat ca voluntarii erau de la casele de copii din Uricani si Lupeni; am ramas inmarmuriti, nici o clipa nu ne-am fi gandit ca tinerii aceia respectuosi, bine crescuti, curati, ingrijiti, cu foarte mult bun simt, saritori si mereu gata sa sara in ajutor erau de la o casa de copii.
Rares a fost incantat, a insirat si a facut siraguri de margele si bratari la toata lumea, posetute, sapunuri si a fost receptiv la toate activitatile ce s-au desfasurat. I-au placut cantecelele si de cand ne-am intors acasa a invatat unul din ele :::).
Pentru noi a fost o saptamana de vacanta frumoasa. Le multumim tutor organizatorilor si voluntarilor pentru ea. Si le multumim si parintilor care au fost si ei in tabara, indeosebi familiei Ghinea.